Comunicate de presă

media

Toate ţările membre UE folosesc o soluţie GIS românească pentru raportarea privind starea de conservare a naturii

Algoritm-GIS-01Bucureşti, 20 mai 2013 – TeamNet, unul dintre cei mai importanţi integratori de soluţii IT&C de pe piaţa din România, a dezvoltat aplicaţia prin care ţările membre ale Uniunii Europene vor genera şi raporta datele geospaţiale privind arealul de distribuţie al speciilor şi habitatelor. Până la finalul lunii iunie 2013, statele membre sunt obligate să raporteze Comisiei Europene starea de conservare a speciilor şi habitatelor de importanţă comunitară şi măsurile pe care le-au luat în baza Directivei Habitate.

Aplicaţia generează arealul speciilor şi habitatelor în cadrul unui GIS (Sistem Informatic Geografic), tehnologie care permite crearea, stocarea, analiza şi prelucrarea de date geospaţiale. Soluţia dezvoltată de TeamNet a fost integrată în instrumentul de raportare în urma unei selecţii din rândul mai multor algoritmi propuşi de diverse ţări membre ale Uniunii Europene. Beneficiarul proiectului este Centrul Tematic European pentru Conservarea Biodiversităţii, parte a Agenţiei Europene de Mediu.

„Faptul ca am fost aleşi să contribuim la dezvoltarea instrumentului de raportare către Uniunea Europeană este o dovadă clară că expertiza noastră în domeniul tehnologiei GIS este recunoscută la nivel internaţional şi că suntem un partener de încredere. Prin aplicaţia pe care am dezvoltat-o, sprijinim ţările membre UE să îşi gestioneze mai eficient eforturile de conservare a naturii”, a declarat Bogdan Padiu, CEO TeamNet.

Algoritmul a fost adaptat cerinţelor ţărilor membre şi este disponibil public. Acesta contribuie la respectarea Directivei Habitate, al cărei scop este conservarea speciilor de plante, animale şi habitatele naturale, prin constituirea unor Situri de Importanţă Comunitară ca parte a reţelei europene Natura 2000. În baza prevederilor articolului 17 al acestei Directive, ţările membre UE sunt obligate să raporteze la Comisia Europeană, până la finalul lunii iunie a acestui an, evaluarea stării de conservare a speciilor şi habitatelor de importanţă comunitară şi măsurile pe care le-au luat pentru conservarea naturii. Ultima raportare a avut loc în anul 2007.

Dezvoltarea acestui algoritm este unul dintre cele peste 30 de proiecte ale TeamNet în care este utilizată tehnologia GIS. Cu ajutorul sistemelor GIS dezvoltate de TeamNet sunt gestionate toate siturile Natura 2000 din România (peste 530) şi toate ariile naturale protejate (peste 900).

TeamNet are o expertiză de 5 ani în dezvoltarea hărţilor şi sistemelor geospaţiale în România. Tehnologia GIS a fost utilizată în ultimii ani în aproape toate domeniile de activitate. Aceasta oferă cea mai eficientă soluţie de reprezentare a informaţiilor pe hartă, inclusiv suprapunerea mai multor straturi tematice (informaţii diverse), dar şi legături între bazele de date şi reprezentarea grafică a acestora.

Despre TeamNet

Cu o experienţă de 12 ani pe piaţă, TeamNet este unul dintre cei mai importanţi integratori IT din România, având un portofoliu divers, care include proiecte de GIS, Big Data, hardware, proiecte de integrare de sisteme, dar şi dezvoltare la cheie pentru clienţi din administraţie, transporturi, mediu, sănătate sau agricultură.

Cifra de afaceri a grupului TeamNet atingea 34 milioane EUR la sfârşitul anului 2011. În 2012, TeamNet a fost inclus, pentru al cincilea an consecutiv, în topul Deloitte Technology Fast 50 Central Europe, top ce ierarhizează competitorii în funcţie de rata de creştere a veniturilor.

Pentru informaţii despre TeamNet vă rugăm să o contactaţi pe Andrada Busuioc, Manager – Corporate Divion, GolinHarris Bucureşti, la adresa ABusuioc@golinharris.com sau la telefon 0745.974.785.

Înapoi