Știri

media

Teamnet a găzduit prima dezbatere despre domeniul tehnologiei UAV

Grupul Teamnet a organizat în luna martie o dezbatere în domeniul tehnologiei UAV , în scopul dezvoltării dialogului și a unor colaborări sustenabile cu reprezentanții mediului academic și ai instituțiilor de stat interesate de dezvoltarea acestei tehnologii în România. Evenimentul s-a bucurat de prezența unor personalități marcante din mediul universitar, precum și din sfera instituțiilor publice.

Dezbaterea s-a concentrat pe subiecte precum evoluția și potențialul tehnologiei UAV, cât și pe prezentarea proiectelor în care Teamnet a reușit să integreze cu succes această tehnologie. Bogdan Nedelcu, Head of Medical and Strategic Projects în cadrul Grupului, a prezentat rezultatele participării cu această tehnologie integrată în cadrul exercițiului NATO Unified Vision 2014 , ce a avut loc anul trecut în Norvegia.

Prezentarea a fost completată de studiile de caz ale unor proiecte GIS ce utilizează tehnologia UAV, expuse de Florin Iosub, GIS Specialist în cadrul Teamnet.

Silvestru Pican, Technical Project Manager în cadrul companiei, a susținut o prezentare a proiectului “Eye in the Sky”, derulat de către Teamnet, prin intermediul căruia studenții și masteranzii au oportunitatea de a accesa date oferite de avioanele fără pilot.

Acest eveniment reprezintă prima dezbatere despre tehnologia UAV din seria evenimentelor organizate de Teamnet, adresate mediului universitar și instituțiilor publice.

Despre programele academice Teamnet

Teamnet desfășoară numeroase programe în mediul academic și investește susținut în tineri talentați și creativi, care au capacități tehnice extraordinare și pasiune pentru inovaţie. Grupul a lansat în 2012 programul “From Zero to Hero”, prin care oferă cursuri intensive gratuite cu specialiști din cadrul Teamnet, participanții având ulterior oportunitatea să intre într-un program de internship plătit de 3 luni.

Pentru acest an, Teamnet estimează că va înregistra un număr de 100 studenți în programul de internship derulat de companie.

Despre tehnologia UAV

Sistemele de tehnologie aeropurtată constituie o modalitate accesibilă şi rapidă prin care agenţiile guvernamentale şi companiile private obţin imagini de înaltă calitate la sol: hărţi ortofotografice pentru suprafeţe întinse, modele digitale 3D ale suprafeţelor sau captură video.

Cu ajutorul sistemelor Hirrus de avioane fără pilot, Teamnet asigură acces la informaţii relevante, precise şi corect localizate, în timp real. Tehnologia UAV oferă în prezent o alternativă mult mai accesibilă decât imaginile obţinute prin sateliţi, pentru o reproducere fidelă a suprafeţelor şi a elementelor de detaliu aflate pe acestea: de la focare de incendiu ascunse, la regimul de înălţime al unei clădiri sau indicii ale unei recolte afectate de dăunători.

Înapoi