Știri

media

Piața software în 2014

Teamnet: Cloud, internațional și mobile

Bogdan Padiu, Founder and CEO TeamNet GroupIndustria de software este o industrie globalizată, subliniază într-un interviu acordat publicației Wall-street.ro, Bogdan Padiu, CEO al Teamnet, companie cu afaceri de peste 70 de milioane de euro la nivelul anului trecut. Oportunitățile sunt mari indiferent de regiune și companiile pot accesa soluții software de ultimă generație indiferent dacă sunt din România sau din alte colțuri ale lumii. Domeniul tehnologiei în ansamblu nu mai are granițe. „Teamnet, de exemplu, are birouri în cinci țări din regiune și furnizează produse și servicii în alte 10 țări, iar planurile noastre de viitor vizează extinderea pe noi piețe. Până în 2018, peste 40% din cifra de afaceri va fi realizată din operațiunile din afara țării”, spune Bogdan.

Industria software este în creștere de la un an la altul, însă această evoluție poate fi accelerată printr-o serie de măsuri de sprijin pentru industrie, precum eligibilitatea proiectelor bazate pe soluții software din cloud pentru fonduri europene, dar și prin alinierea la strategia europeană prevăzută în Agenda Digitala 2020. În 2014, industria s-a remarcat printr-o vizibilitate mai ridicată la nivel european și a înregistrat un avans important în domeniile business process outsourcing și cloud. „Totodată, am observat o tranziție în industrie, de la dezvoltarea de soluții software de business la cerere către dezvoltarea de soft personalizat, tendința care va contribui semnificativ la creșterea viitoare a industriei”.

CEO-ul Teamnet nu ar spune că a fost ceva ce nu a mers, în mod clar, bine, ci poate doar că evoluția a fost mai lentă decât potențialul pe care îl are piața și, totodată, că se observă în continuare un nivel ridicat de migrație a specialiștilor din domeniu către alte țări din Europa și din lume, generând o lipsă continuă de resurse foarte bine pregătite în raport cu cererea existentă în piață. „Cred că industria ar putea avea o evolutie mai rapidă dacă ar dispune de o plajă mai largă de resurse umane bine pregătite, specializate și cu înalte competențe în domeniu. Astfel, România are nevoie de o strategie și de politici coerente pentru a dezvolta și pregăti următoarea generație de experți în domeniu”.

Industria software a înregistrat o evoluție moderată în 2014, de câteva procente, fiind estimată la aproximativ 600 de milioane de euro, cifra care include atât soluțiile software dezvoltate la cerere, care reprezintă componenta cea mai importantă, cât și licențele software și activitățile de R&D din domeniu desfășurate în România, spune Padiu. Evoluția a fost influențată de mai mulți factori, între care evoluția economică în ansamblu, accesul la programe de finanțare sau strategia de investiții în soluții software a sectorului public. Pentru 2015, estimez o evoluție similară a industriei.

„Remarcăm o tendință tot mai importantă în Romania către soluții complexe, adaptate necesităților specifice pe care le au. Teamnet este recunoscută pe piața din România și din regiune pentru soluții care integrează tehnologii și soluții software inovatoare, cum ar fi GIS (Geographic Information System), Cloud, UAV (Unmanned Aerial Vehicle), SCADA (Supervisory Control and Data Acquisition). Grupul este specializat în numeroase tehnologii software pe care le integrează în proiecte de magnitudine, cu impact la nivelul întregii societăți.

Cea mai importantă tendință este reprezentată de tehnologia cloud. „Companiile din România înțeleg beneficiile aduse de soluții software din cloud și sunt din ce în ce mai deschise să integreze cloud-ul în operațiunile lor. Totodată, observăm o preocupare tot mai pronunțată pentru exportul de soluții și produse software și, în ansamblu, de inteligența românească, o resursă foarte importantă care s-a remarcat pe plan regional în ultimii ani. Nu în ultimul rând, din interacțiunea permanentă cu clienții noștri vedem o cerere în crestere pentru soluții de nișă, foarte complexe și adaptate unor nevoi specifice de business”.

„Grupul are în plan extinderea echipei care numără în prezent peste 800 de oameni. Avem în plan să continuăm angajările și în 2015 și vom investi susținut în dezvoltarea profesională a experților noștri și în creșterea competențelor acestora”, încheie Bogdan Padiu.

Înapoi