Specialişti GIS

experts

Specialisti GIS

În ultimii ani am pus accent pe consolidarea echipei de specialişti care dezvoltă soluţii geospațiale pentru întreg teritoriul ţării noastre. Acestea sunt utilizate într-o mare varietate de industrii precum mediu, servicii publice, agricultură și transport. Specialişti suport tehnic – suntem mereu aproape de clienţii noștri după finalizarea implementării proiectelor și ne asigurăm de funcţionarea soluţiilor noastre la cele mai înalte standarde. Află mai multe despre echipa de specialiștii GIS.

Capacitatea sistemelor informatice de a procesa și gestiona date complexe a oferit geografilor, și nu numai, noi perspective și modalități de analiză spațială. Astfel s-a conturat un nou tip de specializare, în Sisteme Geografice Informatice, de care se ocu pă specialiștii GIS.

Experții GIS utilizează aplicații software dedicate, în strânsă legătură cu seturi de date spațiale ce le permit să realizeze analize complexe (spațiale și geostatistice). Ulterior rezultatul este partajat într-un format inteligibil sub formă de hărți, și/sau aplicații WEBGIS, iar astfel pot fi depășite multe provocări ale lumii moderne, care se confruntă tot mai des cu necesitatea de analiză și interpretare de Big Data.

Departamentul de GIS din cadrul grupului nostru a prins contur în anul 2008. Acesta este compus din profesioniști ce dețin cunoștințe solide în domeniu și au o experiență vastă în utilizarea tehnologiilor specifice atât din sectorul proprietar (ESRI, Snowflake, ENVI), cât și din cel open source (GeoServer, PostgreSQL/PostGIS, QGIS, OpenLayers, OpenGeo Suite etc.). Deținerea acestor capabilități a permis construirea în timp a celui mai puternic ecosistem de tehnologie spațială din România.

Misiunea experților noștri GIS este aceea de a oferi soluții personalizate, inovative și de înaltă calitate, bazate pe produse cu o fiabilitate dovedită, cu scopul de a răspunde prompt și eficient nevoilor clienților.

Poziția noastră este susținută de o serie de proiecte implementate la nivel regional și național din domenii precum: situații de urgență (Sistemul Unic Național pentru Apeluri de Urgență), hidrologie (Sistemul informatic de management al resurselor de apă) sau mediu (Natura 2000 – Sistemul integrat de management al ariilor protejate, SINCRON, SIM) și nu numai.

La Open Data Hackathon din 2015, organizat de Guvernul României împreună cu Coaliția pentru Date Deschise, echipa din care au facut parte specialiștii noștri GIS a reușit să obțină locul al 3-lea pentru proiectul “Localitățile fictive din România”.

De asemenea, departamentul de GIS s-a bucurat și de recunoaștere internațională ca urmare a unei aplicației dezvoltate (Range Tool), prin intermediul căreia țările membre ale Uniunii Europene generează și raportează datele geospațiale privind arealul de distribuţie al speciilor și habitatelor.