Specialişti în asigurarea calităţii şi testare

experts

Experti testareCu ajutorul echipei noastre de specialişti în testare şi asigurarea calității, garantăm în permanență cele mai înalte standarde de calitate pentru soluţiile dezvoltate de noi. Află mai multe despre echipa noastră de testare.

În interiorul companiei, avem o echipă de profesioniști în testare responsabilă cu verificarea și validarea tuturor aplicațiilor dezvoltate de Teamnet, contribuind astfel la creșterea calității acestora.

Procesul de testare implementat respectă standardul BS7925-2 ,precum și recomandările de îmbunătățire sugerate de standardul CMMI (Capability Maturity Model Integration) și autoritatea ISQTB (International Software Testing Qualifications Board), acestea fiind cele mai relevante în domeniul testării. O recunoaștere de valoare a echipei o reprezintă ultima evaluare internă efectuată prin metodologia TPI NEXT, calificativul obținut fiind cel de proces  OPTIMIZED – cel mai înalt calificativ posibil.

Expertiza echipei este susținută  de certificările și cunoștințele acumulate, cunoștințe care sunt aplicate atât în testarea manuală, cât și în cea automată și de securitate.

Certificari recunoscute internațional:

  • ISQTB Foundation;
  • ISQTB Advanced;
  • Oracle SQL Expert;
  • Oracle PL/SQL Developer Certified Associate;
  • Oracle Certified Programmer Java;
  • Unix fundamentals;
  • ITIL Foundation;
  • Project Management Professional (PMP);
  • Prince2Practitioner.

Cunoștințe tehnice:

  • Baza de date: Oracle, DB2, MSSQL, MySql;
  • Limbaje de programare: Python, Java, PHP ,HTML, PL/SQL, T-Sql, Shell Scripting, PowerShell, AWK;
  • Tool-uri de testare automată: OpenScript, Jmeter, NeoLoad, Selenium;
  • Tool-uri de testare de Securitate: Accunetix, OWASP, IBM AppScan;
  • Concepte: RUP, UML, SOA, Client/Server, HTTP, HTTPS, XML, XSD.

Mai mult, în fiecare an echipa de testare participă la cursuri și conferințe, acumulând noi cunoștințe și certificări, ținând astfel pasul cu cele mai noi tendințe în domeniu.

Proiecte: echipa de testare este implicată în toate proiectele dezvoltate de Teamnet, drept urmare cele mai importante proiecte sunt și cele mai reprezentative pentru companie: Orizont, eViza, SNIV, eTerra, Revisal, Sistemul integrat pentru serviciul de urgență, Software pentru scenarii de dezastru, SINCRON, Sistemul integrat al APIA, Sistemul Integrat de Mediu, WIMS, SMSUMB.