Accesare fonduri europene
consultanta

De peste 8 ani oferim clienților noștri servicii de consultanță în vederea obţinerii finanţării și implementării proiectelor din fonduri europene.

Accesarea fondurilor europene, pe lângă oportunităţile evidente de dezvoltare oferite, presupune și o serie de provocări cu care clienții noștri se confruntă în procesul de implementare al proiectelor de finanțare. Acestea  pot deveni ameninţări reale dacă nu sunt corect identificate, pregătite şi gestionate. Procedurile de implementare şi gestionare ale acestor tipuri de proiecte sunt complexe şi necesită cunoştinţe multidisciplinare, precum şi o rigoare deosebită, care pentru un consultant – profesionist în domeniu, au devenit deja un modus vivendi.

Echipa noastră de consultanți specializați în accesarea fondurilor europene este recunoscută pentru profesionalismul, expertiza şi conduita profesională ireproşabilă de care dau dovadă în relația cu clienții. Mai mult decât atât, aceasta vine constant în întâmpinarea acestora cu soluții adaptate nevoilor lor reale, garantând astfel succesul proiectului. Garanția succesului este dată, în primul rând, de abilitatea echipei noastre de consultanți de a elabora măsuri de evitare a blocajelor de natură financiară şi administrativă. Cu toate acestea, atuul nostru cel mai de preț este atitudinea, dictată de apropierea de client și sustenabilitatea rezultatelor.

Punem la dispoziția clienților noștri interesați de accesarea fondurilor europene un întreg arsenal: experiența noastră, reţeaua de experţi şi parteneri colaboratori, dar şi cunoştinţele fiecărui membru al echipei noastre de specialiști.

Companii private, instituţii publice și organizaţii non-guvernamentale se bucură de beneficiile proiectelor implementate împreună, pentru că ne însoţim clienţii în fiecare etapă de dezvoltare a proiectelor lor. Ne adresăm în principal organizațiilor care activează în următoarele industrii: mediu, servicii publice, Guvernare și transporturi.

Fiecare proiect reprezintă pentru noi o experienţă unică de învăţare. Am înţeles astfel că, pas cu pas, conceptele verificate pot fi aplicate. Am învăţat să combinăm experienţa de lucru la nivel naţional cu dezvoltarea sentimentului de identitate Europeană și astfel reușim să contribuim la creșterea potențialului din regiune.

Ne-am dezvoltat o serie de tehnici, programe moderne şi inovatoare de concepere a proiectelor de consultanţă în vederea obținerii de finanțare europeană, pentru a face faţă cu succes concurenţei de pe piaţă, precum şi cerinţelor clienţilor. Astfel, serviciile pe care le oferim clienților noștri se bazează pe experienţa acumulată în elaborarea și implementarea unui număr foarte mare de proiecte. Suntem alături de clienţii noştri în fiecare etapă a dezvoltării şi realizării proiectelor lor, conștienți de faptul că acestea sunt, de fapt, şi proiectele noastre, cartea noastră de vizită. Serviciile noastre vizează servicii de consultanţă în toate fazele proiectului, de la identificarea nevoilor și a surselor de finanțare, la definirea proiectului, derularea acestuia și până la finalizarea perioadei de implementare:

  • Identificarea surselor optime de finanţare pentru nevoile clienţilor – presupune o analiză a tuturor surselor de finanţare care se pliază pe nevoile clientului şi contribuie la dezvoltarea ideii de proiect;
  • Proiectarea şi elaborarea documentaţiei necesare pentru a obţine finanţare – în această etapă, în funcţie de nevoile clientului se elaborează studii de piaţă, planuri de afaceri, analize financiare, cereri de finanţare etc.;
  • Servicii de management al proiectelor finanţate din Fonduri Structurale şi de Coeziune;
  • Servicii de consultanţă juridică şi financiară;
  • Consultanţă în domeniul achiziţiilor publice;
  • Servicii de dezvoltare organizațională, dezvoltarea resurselor umane;
  • Soluţii de management al schimbării;
  • Servicii de instruire.

Competențe cheie Dezvoltare instituţională şi asistenţă pentru administraţia publică:

  • Elaborarea de cereri de finanţare şi managementul proiectelor cu finanţare din Fonduri Structurale şi de Coeziune (inclusiv management financiar, raportare, asistenţă pe parcursul implementării);
  • Evaluare proiecte/programe/politici/strategii;
  • Instruire şi asistenţă directă pentru dezvoltarea competenţelor personalului administraţiei publice în elaborarea şi implementarea proiectelor;
  • Proiecte de asistenţă tehnică pentru instituţiile cu responsabilităţi în managementul fondurilor europene.

Consultanţă pentru dezvoltarea afacerilor:

  • Elaborarea de proiecte de dezvoltare a afacerii în vederea atragerii finanțării din Fonduri Structurale și de Coeziune sau de la alte instituţii finanţatoare;
  • Asistenţă în managementul proiectelor cu finanţare din Fonduri Structurale şi de Coeziune (asigurarea respectării cerinţelor din Contractul de Finanţare, management financiar, asistenţă juridică, asistenţă în achiziţii publice).
  • Consultanţă pentru dezvoltare organizaţională.
  • Dezvoltare managerială.
  • Managementul schimbării.
  • Instruirea şi dezvoltarea resurselor umane.

Ca urmare a experienţei acumulate de-a lungul timpului în proiecte cu finanţare europeană, printr-un departament dedicat de Fonduri Europene, Teamnet a elaborat şi implementat proiecte finanţate prin Programe precum:

  • Proiect MITSU
  • AMITRAN
  • Mecanismul financiar SEE 2009-2014;
  • Programul de Cooperare Transfrontalieră 2007-2013;
  • Fondul Tematic pentru Participarea Societăţii Civile;
  • Planul Naţional de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2007 – 2013;
  • Programele Planului Național II – PNII;
  • Programul Naţional de Dezvoltare Rurală;
  • Programul Operaţional de Asistenţă Tehnică;
  • Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative;
  • Programul Operaţional pentru Pescuit;
  • Programul Operaţional Regional;
  • Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice;
  • Programul Operaţional Sectorial Mediu;
  • Programul Operaţional Sectorial Transport;
  • Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane;
  • Programului Operaţional Comun de Cooperare în bazinul Mării Negre 2007-2013;
  • Programul de Cooperare Transnaţional Europa de Sud Est;
  • Programul Cadru 6;
  • Programul Cadru 7;

Dintre proiectele relevante de consultanţă finanţate din fonduri europene, menţionăm:

  • Dezvoltarea unei platforme de Cloud Computing în scopul creşterii competitivităţii bazate pe inovare (Creşterea Legăturilor Online ale Utilizatorilor De Servicii) – proiect finanţat din Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice;
  • Dezvoltarea unei platforme avansate de procesare a microplăților efectuate cu tehnologia NFC – proiect finanţat din Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice;
  • Dezvoltarea unei platforme inovative de monitorizare a bunurilor – proiect finanţat din Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice;
  • eVIZA – portal electronic pentru facilitarea procesului de obținere a vizelor – proiect finanţat din Programul Operaţional Dezvoltarea Capacitații Administrative;
  • Servicii publice online destinate cetățenilor, contribuabililor și beneficiarilor sistemului public de pensii și din sistemul accidentelor de muncă și al bolilor profesionale (ORIZONT) – proiect finanţat din Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice.

Proiecte de cercetare si dezvoltare

Abordarea noastră, în relația cu clienții, se bazează, înainte de toate, pe înţelegerea aspectelor sensibile legate de specificul activității organizației. Dăm dovadă de flexibilitate și deschidere către nevoile clienților noștri, asigurându-ne, în același timp, că proiectul implementat generează valoare cu adevărat. Mai mult decât atât, la demararea oricărui proiect realizăm o planificare a activităţilor bazându-ne pe nevoile clientului şi o gestionare a riscurilor privind contextul adecvat de obţinere a beneficiilor intenţionate în cadrul organizaţiei beneficiare şi ne asigurăm că acestea sunt comunicate clientului, împreună cu un plan de măsuri concrete. Suntem convinşi că performanţa nu poate fi atinsă fără profesionalism și determinare. De aceea le suntem recunoscători clienţilor noştri, pentru că ne oferă posibilitatea de a ne autodepăşi profesional, de a fi din ce în ce mai buni, mai competitivi.

AFT Design

Autonomus SRL

Ministerul Afacerilor Externe

Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale de Stat